Nu stim sa ne despartim la timp

Nu în puţine cazuri, femeia şi bărbatul nu ştiu să se despartă la vreme. Aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat, până ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să-şi aducă aminte cu duioşie mai târziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât.

Citat imagine de Octavian Paler

Asa este!

Multi raman blocati intr-o relatie de frica.De frica de singuratate, de frica ca nu se descurca singuri,din nesiguranta ,din lipsa unei locuinte,din lipsa increderii in propria persoana si poate cei mai multi din cauza copiiilor si a societatii in care traim .... si poate  din multe alte frici.

Nu cred ca ar fi chiar potrivt sa spun ca nu am stiut sa ma despart la vreme de omul cu care am decis la un moment dat sa imi petrec tot restul vietii.Eu am ajuns sa cred ca nu am putut,ca ceva ma tine acolo sa sufar sa rabd toate magariile lui,toate lipsurile....pentru ca slava domnului am avut din plin ,din toate.

Au venit inca de la inceput si copiii pentru care ,ca fiecare mama imi spuneam si eu ca nu as vrea sa creasca fara tata, mai ales ca erau fete.Ma temeam de gura lumiii si imi veneau mereu in minte,ori de cate ori spuneam gata, divortez,expresia: trei curve si cu masa patru.

Nu era nimic OK in familia noastra.Sufeream eroic  cu toti.Da.Cu toti, pentru ca in felul lui si sotul meu suferea.El stia din ce motiv .Nu mi-a marturisit niciodata ceea ce il determina sa aiba un comportament atat de urat.Nu pot sa spun ca ne-am casatorit din dragoste dar nici din ura.Nu ne-a obligat nimeni ,nu am fost manati de interese, pentru ca in afara de servicii nu aveam nici unul nimic.Am crezut cu incapatanare ca voi avea o familie fericita.Am luptat cu morile de vant douazeci si doi de ani.Copiii au crescut dar nu as vrea sa imi mai amintesc acum ,cum.E atat de dureros sa privesc in urma pentru ca am foarte multe amintiri dureroase.

Am avut mai multe tentative de divort dar fara sanse pentru ca traiam in perioada comunicta in care,, Institutia familiei'' era ridicata la rang de lege.Locuiam sub acelasi acoperis si asta facea sa pierd de fiecare data.

Ajunse-se sufocanta relatia noastra.Copiii nu mai rezistau certurilor interminabile iscate pe fondul consumului de alcool.

 Oamenii aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat, până ajung să le fie silă de ei si abia atunci pun piciorul in prag.

Eu poate ca nu as fi facut-o niciodata,din mila.Da! Ajunsese-m sa imi sacrific eu viata,pentru ca oricum tineretea mi-am sacrificat-o aproape inconstienta insa nu au mai rezistat copiii si la un moment dat, fica cea mislocie fiind mai puternica,mi-a spus:Mama! Te rog din suflet sa te gandesti la noi ,la linistea noastra si sa divortezi pentru ca nu se mai poate.Noi nu mai rezistam sa il vedem zilnic beat, nespalat,nebarbierit si stand ca un trantor pe spatele tau.Tu nu intelegi ca el  nu ne ajuta la nimic si in plus putinii bani pe care tu ii castigi trebuie sa ii dai lui pentru tigari si bautura? Ce rost are viata asta?Pana cand noua sa ne fie mila de el si lui nu? 

Cuvintele ficei mele m-au trezit la realitate si mi-au dat curaj.Inainte de sarbatorile de iarna ,in luna decembrie, am inaintat inca o data si pentru ultima data actiunea de divort.Acum,curajul meu era sporit de faptul ca scapase-m de regimul comunist si aveam certitudinea ca voi reusi.Si am reusit.In luna Martie s-a dat hotararea de divort,cu castig de cauza in favoarea mea,cu dreptul de ami ramane in angrijire copiii si cu evacuarea lui silita din locuinta.

A mai trecut aproape un an in care noi convietuiam impreuna.Speram inca ca el sa isi dea seama ce va urma sa se intample cu el si ca se va schimba dar in zadar.

A trebuit sa aplic ordinul de evacuare silita pentru ca mai era foarte putin si se implinea un an de la hotarare si apoi nu mai puteam face nimic.Eram obligata sa traiesc in continuare la fel si divortata.

Ultima lui replica inainte de a parasi locuinta a fost :OK! Voi pastra in viata mea ,,STICLA'' pentru ca aceasta este cu siguranta fidela.

Si uite asa am ajuns asa cum spune si Octavian Paler ,,:În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să-şi aducă aminte cu duioşie mai târziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât.

Asa este l-am trait si vai ce groasnic mirosea.

Pacat de anii pierduti.Cei mai frumosi ani din viata i-am irosit pentru ce?