Mai multe tuneluri gigant au fost descoperite intr-o padure din Romania, acestea fiind intinse pe o distanta de opt kilometri si se pare ca sunt construite de acum sase milenii.
Povestea unui localnic:
„M-am nascut in Stroeasca, un sat de
munte din nordul judetului Buzau; de la noi, din curte, in diminetile
limpezi, se vede varful Siriu. Si despre acesta exista o multime de
legende si de credinte ciudate, dar locul straniu despre care m-am decis
sa va scriu este altul.
La nord de
Stroeasca, peste o culme muntoasa careia i se spune Casa Hotilor, incepe
un drum forestier. Este singura legatura cu lumea a unui catun, Putul
Vechi, aflat la nu mai mult de trei kilometri de sat. Pe vremea
copilariei mele, acolo nu mai locuiau decat vreo douazeci de familii.
Cand
eram pusti, cea mai mare distractie a baietilor din sat erau excursiile
pana in Putul Vechi, dar nu pe drumul forestier, ci de-a dreptul prin
locul cel mai periculos din imprejurimile noastre, Codrul Todoruselor.
Cate povesti n-am auzit despre aceasta padure…
Bunicul imi spunea ca, pe vremurile
strabunicului sau, codrul primise acest nume deoarece in noaptea de
Todoruse a unui an din secolul trecut, deasupra padurii fusesera vazute
lumini ciudate si toti satenii fusesera convinsi ca erau San Toaderii
care se intalneau cu Rusaliile.
– Mai
baiete, imi mai spunea bunicul, tu, daca ai de gand sa te duci pe
acolo, sa mergi doar la amiaza si sa ai mereu o cruce la tine… Noaptea,
sa nu calci prin codrul acela, cum fac copiii fara minte! Unchiul tau
era om in toata firea si tot s-a dus noaptea in padure, sa puna capcane;
nu s-a mai intors…
Am fost si eu un
copil fara minte; inca de pe la opt, noua ani, am inceput sa intru cu
baietii in padurea cu pricina. Treceam de Casa Hotilor, unde se afla
ruinele unui adapost al haiducilor si, in loc sa o luam pe carare,
coboram in valea in care se intinde codrul.
Este cea mai stranie padure pe care am
vazut-o in viata mea. Asezata intr-o caldare stancoasa, locul cel mai
misterios si, in acelasi timp, cel mai periculos este mijlocul ei. Dar
surprizele nu lipsesc nici pana acolo: in primul rand, de fiecare data
cand am intrat in el, codrul era de o tacere inspaimantatoare. Parca
nici o vietuitoare, nici macar o pasare n-ar fi vrut sa locuiasca sub
crengile sale.
Fie vara, fie iarna,
cu cat te apropii de centru, temperatura este tot mai putin influentata
de exterior, iar in mijloc, in plina luna decembrie, noi, copiii, eram
nevoiti sa ne scoatem cojoacele din pricina caldurii.
Acolo, in miezul padurii, este o vaiuga in care se afla o portiune stancoasa; nu exista nici un izvor, dar se aude in permanenta sipotul unor ape subterane. Printre acele stanci, eu si Nicu, prietenul meu cel mai bun din copilarie, am descoperit intrarea in lumea misterioasa de sub padure.
Tuneluri gigant din România construite acum 6000 de ani în care se petrec lucruri ciudate
Mai multe tuneluri gigant au fost descoperite intr-o padure din Romania, acestea fiind intinse pe o distanta de opt kilometri si se pare ca sunt construite de acum sase milenii.
Povestea unui localnic:
„M-am
nascut in Stroeasca, un sat de munte din nordul judetului Buzau; de la
noi, din curte, in diminetile limpezi, se vede varful Siriu. Si despre
acesta exista o multime de legende si de credinte ciudate, dar locul
straniu despre care m-am decis sa va scriu este altul.
La
nord de Stroeasca, peste o culme muntoasa careia i se spune Casa
Hotilor, incepe un drum forestier. Este singura legatura cu lumea a unui
catun, Putul Vechi, aflat la nu mai mult de trei kilometri de sat. Pe
vremea copilariei mele, acolo nu mai locuiau decat vreo douazeci de
familii.
Cand eram pusti, cea mai
mare distractie a baietilor din sat erau excursiile pana in Putul Vechi,
dar nu pe drumul forestier, ci de-a dreptul prin locul cel mai
periculos din imprejurimile noastre, Codrul Todoruselor.
Cate povesti n-am auzit despre aceasta padure…
Bunicul imi spunea ca, pe vremurile strabunicului sau, codrul primise
acest nume deoarece in noaptea de Todoruse a unui an din secolul trecut,
deasupra padurii fusesera vazute lumini ciudate si toti satenii
fusesera convinsi ca erau San Toaderii care se intalneau cu Rusaliile.
–
Mai baiete, imi mai spunea bunicul, tu, daca ai de gand sa te duci pe
acolo, sa mergi doar la amiaza si sa ai mereu o cruce la tine… Noaptea,
sa nu calci prin codrul acela, cum fac copiii fara minte! Unchiul tau
era om in toata firea si tot s-a dus noaptea in padure, sa puna capcane;
nu s-a mai intors…
Am fost si eu un
copil fara minte; inca de pe la opt, noua ani, am inceput sa intru cu
baietii in padurea cu pricina. Treceam de Casa Hotilor, unde se afla
ruinele unui adapost al haiducilor si, in loc sa o luam pe carare,
coboram in valea in care se intinde codrul.
Este
cea mai stranie padure pe care am vazut-o in viata mea. Asezata intr-o
caldare stancoasa, locul cel mai misterios si, in acelasi timp, cel mai
periculos este mijlocul ei. Dar surprizele nu lipsesc nici pana acolo:
in primul rand, de fiecare data cand am intrat in el, codrul era de o
tacere inspaimantatoare. Parca nici o vietuitoare, nici macar o pasare
n-ar fi vrut sa locuiasca sub crengile sale.
Fie
vara, fie iarna, cu cat te apropii de centru, temperatura este tot mai
putin influentata de exterior, iar in mijloc, in plina luna decembrie,
noi, copiii, eram nevoiti sa ne scoatem cojoacele din pricina caldurii.
Acolo, in miezul padurii, este o vaiuga in care se afla o portiune stancoasa; nu exista nici un izvor, dar se aude in permanenta sipotul unor ape subterane. Printre acele stanci, eu si Nicu, prietenul meu cel mai bun din copilarie, am descoperit intrarea in lumea misterioasa de sub padure.
Era intr-o zi de primavara,
in 1974 sau ’75…. In noaptea dinainte avusesem parte de-o furtuna
zdravana. Pe la pranz, am ajuns in vaiuga si am gasit un stejar doborat
de vant; o parte din trunchi, in cadere, mutase un bolovan si, in locul
acestuia, am gasit un put. Era de fapt o groapa, cu diametrul de aproape
trei metri, mascata pana atunci de acea piatra uriasa.
Aveam
vreo 14 ani si eram amandoi curiosi din fire. Ne-am holbat ce ne-am
holbat, apoi, a doua zi, am venit cu o franghie din sat si ne-am coborat
in put. Si acum imi amintesc scena: pe masura ce coboram, se facea tot
mai cald, de parca eram acasa, langa soba. Dar cel mai ciudat era faptul
ca o lumina – verzui-fosforescenta as spune astazi – parea sa izvorasca
de-a dreptul din peretii putului; acestia, n-am sa uit niciodata, erau
sapati in stanca, dar atat de bine sapati, incat n-am gasit nici o
asperitate de care sa ne agatam.
La
vreo 4-5 metri adancime, am dat de o galerie si am pornit-o la dreapta
ei. Aceeasi lumina ne inconjura, venind de peste tot si de nicaieri. Am
mers mai bine de 100 de metri pana am dat de o sala imensa.
Va
rog sa ma credeti, nu exagerez cu nimic, nu era deloc mai mica decat
sala Amfiteatru a Teatrului National din Capitala. Si era toata sapata
in piatra, dar cu zidurile finisate uimitor de bine.
In
aceeasi lumina verzuie am vazut, pe ambele laturi ale salii, un fel de
mese, tot in piatra sapate. Pe fiecare dintre ele era asezat un schelet…
Atunci
am inghetat de frica: erau schelete, pareau umane, numai ca… aveau cel
putin trei-patru metri lungime. Altfel spus, fiintele acelea avusesera
de doua ori inaltimea unui om normal”, povesteste Iulian Dragnea, pentru
revista „Destine”.
Sursa: http://www.efemeride.ro/tuneluri-gigant-din-romania-construite-acum-6000-de-ani-care-se-petrec-lucruri-ciudate
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu